Mingi Montessori

Am început să fac aceste mingi la cererea unei mămici care e foarte atentă la jucăriile fiului ei. Imediat m-am îndrăgostit de ele. E mult de lucru la o astfel de minge, dar rezultatul merită efortul.

Mingea e ușor de apucat, nu se rostogolește prea departe în cazul în care e scăpată și nu sare; mi se pare potrivită pentru copiii care încep să se târască și să exploreze.

Sper să încânte pe unde vor ajunge.